ADOPTĂ INTELECTUAL UN COPIL
La acest proiect au participat 2338 de voluntari și 5013 elevi beneficiari
De ce acest proiect?
Credem că cea mai mare bucurie este să poți ajuta pe celălalt să progreseze, să se apropie de cea mai bună versiune a lui. Și sunt așa de mulți copii care nu au avut șansa să poată fi îndrumați și e un privilegiu să puteți face voi asta.
Ce beneficii vor avea voluntarii?
Pentru a fi o persoană fericită și împlinită, e nevoie atât de stabilitate financiară dar mai ales de o împlinire emoțională. Acest proiect oferă șansa voluntarilor (profesori, studenți, elevi sau oameni pasionați de educație) de a dărui, de a face VOLUNTAR pregătire online 1 oră pe săptămână cu cei care nu au posibilitatea financiară de a plăti această pregătire.
Pregătirea cu un elev în acest program nu e neapărat să se facă în mod individual.
E important ca acest mesaj să ajungă la cât mai mulți voluntari dar și la cât mai mulți elevi și împreună să facem lumea din jur mai frumoasă.
SE ÎNSCRIU TOȚI VOLUNTARII, CHIAR DACĂ AU FOST ÎNSCRIȘI ȘI ANII TRECUȚI.
Pentru voluntari, vor fi etapele:
Etapa 1) Veți primi de la reprezentantul de specialitate datele de contact ale copilului cu care să lucrați.
Etapa 2) Fiecare profesor decide modalitatea în care va îndruma acești elevi (poate fi prin whatsapp, prin mail, prin zoom, google meet etc.). Nu facem PREGĂTIRE DE EXAMEN, ci coordonăm și îndrumăm, de aceea NU GARANTĂM SUCCESUL, dar oferim progres. Nu vă va acuza nimeni dacă elevul respectiv nu va lua nota dorită. Voi încercați să ajutați, e decizia lui dacă dorește sau nu această pregătire.
Pentru anul școlar 2024-2025 înscrierile voluntarilor (adică a celor care doresc să facă pregătire cu elevii) au început, aici e formularul de înscriere.
Pentru anul școlar 2024-2025 înscrierile elevilor (adică a celor care doresc să beneficieze de pregătire) au început, aici e formularul de înscriere.
Elevii vor fi contactați de către voluntari începând cu 1 octombrie 2024
Adeverințele primite sunt doar pentru cei care au solicitat acest lucru și am avut feed-back pozitiv de la elevii cu care au lucrat. Vă mulțumim!
În total, până în anul școlar 2023-2024 am avut 2338 de voluntari și 5013 de elevi beneficiari.
În anul școlar 2023-2024 au fost 385 voluntari și 987 de elevi iar distribuția voluntarilor o găsiți aici.
În anul școlar 2022-2023 au fost 521 voluntari și 1203 de elevi iar distribuția voluntarilor o găsiți aici.
În anul școlar 2021-2022 au fost 823 voluntari și 1371 de elevi iar distribuția voluntarilor o găsiți aici.
În anul școlar 2020-2021 au fost 609 voluntari și 1452 de elevi iar distribuția lor o găsiți aici.
Dacă sunteți elev care doriți să beneficiați de acest proiect sau beneficiați deja de acest proiect, descrieți dorința, experiența sau mulțumiți AICI. (nu e formular de înscriere). Este singura mulțumire pe care o puteți aduce celor care v-au îndrumat. Vă mulțumim!
Dacă sunteți voluntar care ajutați în acest proiect, descrieți-vă experiența AICI. Ne va ajuta să atragem cât mai mulți voluntari în acest proiect.
Elevii vor fi alocați în ordinea înscrierilor, avem foarte mulți elevi și foarte puțini profesori înscriși. Din acest motiv, s-ar putea ca să nu fiți alocat sau să fiți alocat cu mare întârziere în acest program, vă mulțumim de înțelegere!
Acest proiect a început în 8.02.2021, mailul proiectului este contact@forlife.ro
Coordonator al proiectului Ovidiu Bădescu
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest proiect, prezentăm câteva detalii:
De ce acest proiect?
Credem că cea mai mare bucurie este să poți ajuta pe celălalt să progreseze, să se apropie de cea mai bună versiune a lui. Și sunt așa de mulți copii care nu au avut șansa să poată fi îndrumați și e un privilegiu să puteți face voi asta.
Ce beneficii veți avea?
- Veți avea plăcerea de a face ceea ce știți cel mai bine, de a ajuta elevii fără a fi nevoiți să raportați cu documente justificative, un feed-back de final este suficient.
- Vă veți stabili un PLAN PERSONALIZAT de activitate, care nu trebuie să fie aprobat de nimeni.
- Veți contribui la schimbarea destinelor unor copii. Nu poate fi nimic mai înălțător!
- Veți face parte dintr-o comunitate FORLIFE și ne vom putea întâlni, vom putea face tabere FORLIFE, weekenduri FORLIFE sau orice altceva doriți.
- Vom crea o colecție de materiale, publicații, întâlniri, cluburi FORLIFE.